Despre Capri, cu dragoste

V-ati  intrebat vreodata  cat si cum va pot influenta altii alegerile de vacanta? Eu va pot marturisi ca nu o data am pornit la drum, dupa o stire prezentata in mod convingator la televiziune. Alteori si-o simpla fotografie sau chiar o melodie ma poate face sa bag cheile in contact si…drum bun!

Asa am ajuns in insula Capri! Toata vara la TVR 2 s-a difuzat filmul cu acelasi nume, ”Capri”, la care ne uitam in fiecare seara, dar si-a doua zi la reluare. Pot spune ca este locul pe care mi-am dorit sa ajung cu toata fiinta mea atat de mult, incat ma si speriam! Si-atunci am zis :”Faca-se voia ta” !

Si…pentru ca in toamna  aniversam 25 de ani de cand ”calatorim” prin viata impreuna ( Nunta de argint), ne-am hotarat ca nici nu se putea face o alegere mai potrivita, mai pe sufletul nostru drept cadou, decat aceasta destinatie romantica!

Cu documentatia stateam  bine. Stiam totul din film:) Ce stiam? Esentialul: Ca este una dintre cele mai frumoase si scumpe insule din Europa, denumita deseori insula milionarilor si a artistilor si ca accesul masinilor este interzis. Speram, totusi, ca in ultima saptamana din octombrie, fiind extra-sezon, preturile vor fi mai mici si ca ne vom descurca 3 zile cumva.

As dori ca imaginatia voastra prea bogata sa nu se deranjeze sa ne distribuie in roluri de milionari si nici de artisti! Ci in roluri de calatori ”tineri si nelinistiti”, dornici de aventuri romantice pe pamantul insorit al Italiei. Si, pentru ca aventura sa fie mai colorata, am ales sa mergem nu cu avionul, ca toata lumea, ci cu masina, doar noi doi, fara GPS, cu 2 harti, 2 trolere mici, 2 ghiozdane si ceva bani in buzunar. Si fara cazare! Pentru ca….unde-ar mai fi fost atunci suspansul?

Era a 3 a vacanta in Italia. Dupa tranzitarea Ungariei si a Sloveniei, reveneam cu bucurie in peninsula. Ne hotarasem sa mergem la dus prin partea estica, pe soseaua din apropierea Adriaticii, sa traversam Apeninii Centrali si sa  parcurgem Coasta Amalfitana. Iar la intoarcere, se venim prin vest o buna parte a drumului, dupa care doream sa ne cazam in San Marino.

Vreau sa va spun ca am ajuns in insula Capri abia a treia zi, pentru ca ne tot fura peisajul! Sunt, de fapt, doar 900 km  de la intrarea in Italia pana acolo si 1600 km de acasa, pe care in mod normal se fac in 15-16 ore. Am ales sa dormim prima noapte intr-un hotel frumos, dintr-o statiune la Marea Adriatica, in apropiere de Ancona, in Porto San Georgio. Fiind octombrie, plaja era goala, fara sezlonguri si umbrele, era intuneric, era dupa ploaie si arata atat de frumos asa singuratica, incat m-a emotionat profund. Chiar am vrut sa ma descalt sa intru cu picioarele-n apa! Dimineata, dupa micul dejun, am plecat la drum, dupa ce am dat pe lumina o tura prin port.

Eram tot pe coasta estica si cum sa trecem de Pescara, daca acolo locuia matusa sotului si sora mea, la doar cativa km distanta una de cealalta? Si ni se si facuse foame si pofta de niste paste” de la mama lor”!Si uite-asa  din aceasta cauza ne prinse inserarea pe autostrada, inainte de intrarea in Salerno. Am gasit repede indicatorul mult visat ”Costiera Amalfitana” si …la drum!

Era week-end, soseaua era foarte aglomerata, mergeam aproape incolonati. In stanga era marea, la cativa metri mai jos de nivelul soselei, pe care n-o puteam vedea din cauza intunericului, zaream doar luminitele stralucitoare, care delimitau micile golfuri, iar in dreapta era muntele, inalt si semet, ca un perete cioplit, pe care oamenii si-au construit in trepte case, vile sau hoteluri de lux.

Inca de pe drum ne-am dat seama ca vom avea nevoie de inca o cazare undeva, pentru ca vaporasul care ne ducea in insula nu mai avea program dupa inserat in extrasezon. Ne-am hotarat sa cautam o statiune mai micuta de pe Coasta Amalfi, ca sa nu trebuiasca sa golim prea iute portofelul. Am avut noroc, am gasit in Maiori un hotel dragut, cu parcare proprie si mic dejun. Seara abia am lasat bagajele in camera, ne-am scapat de hainele groase si am luat imbracaminte de vara, pentru ca si la ora aceea erau 22 de grade. Abia asteptam sa descoperim orasul, cu  promenada superba, cu palmieri, cu multe biserici,vestigii si o multime de terase si magazine. Dupa micul dejun, din nou in oras o tura, sa vedem pescarusii, plaja si sa facem cunostinta, pe lumina, cu Marea Tireniana. Apoi din nou la drum.

Insula Capri se afla in Golful Napoli. Ne indreptam catre portul Sorrento, dupa ce am parcurs intreaga Coasta Amalfitana. Despre frumusetea ei, este greu s-o descriu in cuvinte. In primul rand este grozav sa te afli pe soseaua aceea, chiar daca in unele locuri este foarte ingusta. Ne opream unde gaseam cate un refugiu sa mai admiram peisajul si sa facem cateva fotografii. La un moment dat, dupa Positano am zarit insula Capri, ca doua mici puncte lipite, undeva, in largul marii. Se putea lua vaporasul si de aici, dar distanta fiind mai mare si pretul era  tot pe masura.

Sorrento este la celalalt capat al Coastei Amalfi, fata de Salerno, un oras de o frumusete aparte, supranumit si ”Patria Cantonetelor”. De aici am luat vaporasul pentru a merge in insula Capri. Masina am lasat-o intr-o parcare subterana, cu cheile in contact. Nici nu va inchipuiti ce soc am avut cand in locul masinii am primit o simpla chitanta. In urmatoarele vacante in Italia, m-am obisnuit cu acest obicei al lor si n-am mai avut probleme. Parcarea este foarte scumpa, 28 de euro/24 ore. Stiam ca cea din Venetia e cea mai scumpa din Europa, dar vad ca nici cea din portul Sorrento nu-i prea departe!

Ajunsi in port, am cumparat bilet (13,50 e/pers cu tot cu bagaj) si deja venea vaporasul. Chiar am alergat dupa el sa nu-l pierdem de credeam ca-mi vor sari rotile trolerului! Calatoria a durat 20 de minute, fiind o cursa fulger. In vaporas, surpriza: nu puteam fotografia portul, pentru ca era din acela cu geamuri, nu cum speram eu ca va fi, adica asemanator cu vaporetto din Venetia, sau cu ambarcatiunile grecesti, care faceau croaziere pe mare de-o zi. Deci, uite, asta nu bagasem de seama in film!

Am fost nevoiti sa lasam masina pe continent, deoarece stiam de acasa ca in Capri strazile sunt foarte inguste si din acest motiv insula este pietonala. Accesul se face din port cu funicularul , cu taxiul sau cu autobuzul, doar pana la un anumit punct. Ajunsi, in sfarsit, in  Capri, in portul Marina Grande, am fost surprinsi de numarul mare al turistilor, tinand cont ca era sfarsitul lunii octombrie. Ma intrebam cum ar fi in iunie, iulie, august?

Candva, din cauza unor miscari tectonice acest teren s-a desprins din Peninsula Sorrento si a devenit insula. Suprafata nu este mare, doar 10 km patrati si exista doua orase: Capri-Town si Anacapri. Ne-am fi dorit cazare in Capri-Town, deoarece eram mai aproape de majoritatea obiectivelor turistice importante, cu toate ca stiam ca aici pretul cazarilor este mai mare, in unele locuri o camera la un hotel de lux putand ajunge pana la 700 e/noapte.

Insula este cunoscuta din cele mai vechi timpuri. A fost o perioada de timp colonie greceasca. Imparatul Tiberiu venea adesea aici, avand 12 resedinte in insula, dintre care cea mai cunoscuta fiind Villa Jovis. Era vestita pentru frumusetea ei, inspirand poeti, scriitori si muzicieni, care veneau frecvent aici din toate colturile lumii, gasindu-si inspiratia in acest colt de paradis. Orasul Capri -Town se afla sus, la 135 m deapupra marii.

Cu autobuzul am ajuns in cateva minute in Capri-Town, uracand o panta mare. Biletul era atunci exact cat cel de funicular, adica 1,5 e. Ne-am gandit ca avem timp sa incercam intr-una din zile si varianta cu funicularul.

Autobuzul ne-a dus pana in apropiere de Piazzetta Umbertto I, trecand pe langa gospodariile locuitorilor. Am putut admira din mers culturile de maslini, vita-de vie si de citrice, cu care se mandresc ei atat de mult. La unii am remarcat ca aveau in curte si cate o masina, lucru probabil folosit de ei doar in vacante sau cand plecau cu treburi de pe insula. Am aflat ,ulterior, ca exista seara si un fery-boat cu care ei isi pot aduce masinile de pe continent.

Cum am coborat, ne-am indreptat catre piazzeta, fiind oarecum familiarizati cu ea din filmul Capri. Era ora pranzului si multa forfota. De acasa aveam notate vreo 30 de variante de cazare, cu preturi mai prietenoase si ma gandeam ca ne vom caza in primul loc decent care ne va iesi in cale si ca imediat vom pleca sa hoinarim prin insula. Si asa a trecut tare greu timpul pana in data plecarii si nu mai aveam nici un strop de rabdare!

Pentru ca era incomod sa tot tragem trolerele dupa noi pe pavajul din oras, care avea si unele denivelari pe alocuri, sotul a propus sa ramana el acolo cu ele, pentru ca nu se prea descurca cu engleza si sa ma duc eu sa caut cateva din adresele notate.Iar cu italiana, niciunul)))

Dupa ce am intrebat in 2-3 locuri, ori nu aveau locuri, ori era foarte scump. Sa nu va imaginati ca m-am pierdut cu firea, nicidecum. Stiam ca ce-i al meu, e pus de-o parte! La un moment dat imi ies in cale 2 carabinieri chipesi si bronzati. Ulterior aveam sa constat ca erau si foarte amabili. Am indraznit sa-i deranjez cerandu-le sfatul despre o cazare la un pret bun si amandoi m-au sfatuit la 2-3 pasi sa incerc la Hotel ”Quatro Stagioni’‘ si asa am si facut.

Hotelul era undeva sub nivelul soselei. De la strada am coborat niste scari, cam cat un etaj de bloc si am gasit receptia. M-a intampinat un batranel simpatic,de vreo 70 de ani, am negociat cu el si am ajuns la 60 de e/noapte, cu mic dejun. Mai intai mi-a aratat unde este camera, urcand alte scari, ajungand intr-un fel de oaza de flori, printre care erau niste bungalouri din piatra, cu intrari separate. Aveam sa descopar ce inseamna o gradina suspendata si sa ma minunez ca pe acoperisul vecinului de la parter cresc maslini, leandri, citrice si o multime de flori exotice.

Punctul cel mai tare era panorama asupra insulei, din curtea hotelului. Din pacate cele 3 zile au zburat si nu am prea avut mult timp sa stam acolo sa ne bucuram de ea. Retin ca in fata casei erau fel de fel de flori, dintre care tufe de strelitia inflorite. Deci in Capri m-au ”cazat” carabinierii🙂 Micul dejun il servem afara, intr-un cadru natural incantator, sub un soi de aloe urias, care avea vreo 80 de ani. Moment potrivit sa mai schimbam cateva cuvinte cu gazdele noastre, carora le-am fost simpatici . S-au oferit sa ne ajute sunand in port la un amic ca sa ne rezerve bilet pentru croaziera in jurul insulei si la Grotta Azzuro. Afland de aniversarea casatoriei noastre i-a telefonat si parintelui Vicenzo de la Catedrala San Stefano, cea mai frumoasa din insula si i-a vorbit de intentia noastra de a ne reinnoi juraminte de la cununie.

In cele trei zile am avut o vreme superba, era foarte cald, cum este vara la noi. Am profitat la maxim de timp si vreau sa stiti ca nu am uitat absolut nimic din ceea ce am descoperit si trait acolo. Vreau sa ii conving pe cei care nu au indraznit sa se gandeasca la un sejur in insula, ca acest lucru este posibil chiar daca nu esti multimilionar, daca alegi o perioada cand cazarile sunt mai ieftine. Nu e  obigatoriu sa faci shopping in Capri, iar cu mancarea te descurci. Intr-adevar, trebuie sa alegi un restaurant dintr-o zona mai putin centrala, poti cumpara mici gustari cu 5-7 e sau ”te inspiri” de la alimentara. Pretul autobuzelor si al funicularului chiar nu mi s-au parut deloc mari, 1,5 e. Transportul marfuriolor in oras se realiza cu carello, un masinuta pe curent care reusea sa se strecoare si pe cele mai inguste strazi. Despre culoarea apei Marii Tireniene nu am amintit nimic, dar las pozele sa ma ajute.

Voi incerca in cateva  fraze sa enumar doar cateva dintre obiectivele turistice cele mai importante din insula. Ma vad nevoita sa mai scriu un alt articol separat cu descrierea lor, pentru ca acest articol ar fi prea lung si va fi greu de citit. Am ajuns in centrul orasului in 5 minute. Acesta era un mare avantaj, pentru ca economiseam timp. O cupa de inghetata costa 3 e, o cafea 4 e in Piazzeta Umbertto I, la Grand Cafe Voutto . O cina in doi, la restaurantul Isidoro , plus o sticla de vin, ne-a costat  87 de euro.

Din centru pornesc toate traseele. Nu am avut nevoie de-o harta, insula e mica si cunosteam totul din film. Uneori chiar ne asteptam sa apara pe strada unul din personajele preferate, asa am petrecut cele trei zile, intre vis si realitate! Am vizitat Gradinile lui Augustus si Arco Naturale. Am admirat stancile  Faraglioni, acele 3 stanci  care tasnesc obraznic din apa, fiind unul dintre simbolurile insulei, alaturi de Turnul cu ceas si Grotta Azzuro. Am descoperit cea mai veche parfumerie din insula, am admirat Via Kruup si-am fost vrajita de culorile apusului din Capri.

Insula Capri este renumita pentru productia de lamai si a lichiorului Limoncello. Dar si pentru ceramica cu modele extraordinare si confectionarea manuala de obiecte de incaltamninte din  piele naturala. Plaja se poate face in celalalt port, in Marina Piccola. Noi nu am facut, pentru ca nu ne-a ramas timp pentru asa ceva, dar ne-am bucurat ca am reusit sa facem excursia in jurul insulei, cu oprire la Grotta Azzuro.

In Anacapri am ajuns cu autobuzul. Senzatii tari! Cand venea inca unul din sens opus inchideam ochii si-mi faceam cruce-n gand, pentru ca soseaua este extrem de ingusta, mai ceva ca pe Coasta Amalfi, de aceea absolut toate autobuzele sunt zgariate pe ambele parti. Soseaua urca si serpuieste, pentru ca Anacapri e in vest si altitudinea ajuge pana la aproape 600 m. Este foarte palpitant, in dreapta prapastie si jos marea, iar in stanga peretele de calcar al muntelui . Am vizitat cele doua biserici importante din insula: Sfanta Sofia si San Michele, am admirat Casa Rossa si panorama deosebita a Portului Marina Grande vazuta de langa Villa San Michele.

Mi-a placut si Anacapri, e un orasel mai linistit si nu sunt atatea vile si hoteluri scumpe ca in Capri-Town. E fermecator prin stradutele inguste, prin multimea magazinelor de suveniruri, cu parfumuri, limoncello si articole lucrate manual din piele.

Cu telescaunul pe Muntele Solaro nu am reusit sa merg. Am lasat acest lucru pentru data viitoare, plus drumetia in Anacapri cu urcatul si coboratul celor 784 de trepte feniciene pana acolo, in locul autobuzului cu senzatii tari.Si coborarea pe Via Krupp pana in portul Marina Picola, combinata cu o baie in Marea Tireniana si asta am lasat-o tot pe data viitoare:) Sincer… nu stiu  va sa spun ce mi-a placut cel mai mult, dar stiu sa va spun ce m-a emotionat cel mai mult, doua lucruri din ziua aniversarii: dimineata, cu barcuta in Grotta Azzuro si spre seara, slujba de la catedrala.

Cateva randuri despre aniversarea noastra si inchei. Poate voi da idei cuiva:)  Inca din prima zi am fost la Catedrala San Stefano cu scopul de a vorbi cu preotul si de a-l ruga sa ne dea binecuvantarea lui, pentru ca doream sa reinnoim juramintele de la cununie. Chiar daca l-a sunat patronul hotelului nostru, doream sa stam si noi de vorba putin cu el. De doua ori l-am cautat si nu l-am gasit, gandindu-ne ca Dumnezeu ne pune la incercare credinta. Doar cu cantorul am reusit sa avem un dialog, care ne-a spus sa-l asteptam in ultima seara,  (chiar in acea zi era si aniversarea casatoriei noastre ), cu o jumatate de ora inainte de ora inceperii slujbei. Imi imaginam ca va fi o treaba simpla, noi doi si preotul, care ne spune o rugaciune si ne da binecuvantarea. De unde sa stiu eu cum se procedeaza?

Ce m-a mirat in Capri, e faptul ca fiind sfarsitul lunii octombrie, cand se insereaza destul de repede, preotul nu mutase mai devreme ora slujbei. Asa ca, asfintitul isi alesese pentru seara aceea cele mai frumoase culori, iar noi  foarte emotionati il asteptam pe Parintele Vicentiu, care nu mai aparea. Poate ca nu era atat de tarziu, dar noi fiind  atat de emotionati, aveam impresia ca timpul sta pe loc sau ca orologiu turnului din fata bisericii a uitat sa mai bata.

Si, ca sa mai uitam de emotii, am pornit la plimbare pe stradutele inguste de doar 1 m, din apropierea bisericii. Pe aici chiar nu ajunsesem deloc in cele 3 zile si ne-am bucurat ca le-am descoperit acum. La un moment dat, observam  trecand foarte grabit un preot foarte popular, pentru ca toata lumea il salutau cu multa simpatie. Era in jurul vastei de 70 de ani, cu o fata blajina, imbracat dupa traditia religiei catolice. Intuitia mea ma indeamna sa cred ca el e parintele Vicenzo , dupa graba  sa si dupa directia in care se indrepta. Sotul ma contrazice, amintindu-mi cat de multe Biserici Catolice am vazut in  oras. Totusi, ne hotaram sa ne tinem dupa el si abia reusim de sprinten ce e! Nu era om sa nu-l salute sau sa nu-i adreseze inca o fraza,  zambind, cand trecea pe langa el, atat era de iubit! Pentru asta nu era nevoie sa stiu limba italiana. Si ma rugam in gand  ca el sa fie acela pe care-l asteptam, pentru ca-mi era deja drag!

Ajungem in mijlocul Piazzetei Umbertto I si el incerca sa urce la fel de grabit treptele catedralei. Atunci m-am convins ca el este , intr-adevar. Am prins curaj, l-am oprit si i-am vorbit in engleza. Fraze pe care le repetasem cu emotie in gand de zeci de ori. Chiar mi-am si notat cu pixul pe palma cuvantul ”a binecuvanta”, pentru ca nu vroia sa-mi ramana in minte! Dupa prima mea fraza, m-a si oprit si m-a asigurat ca stie cine suntem si ce scop avem si ne-a invitat in sacristie , unde am continuat discutia. L-am asigurat, apoi,  ca sotul nu vorbeste bine engleza, dar ca este de acord cu tot ce i-am spus eu. Ne-a intrebat apoi, aniversand Nunta de argint, daca avem verighete de argint. Aveam, desigur, le cumparasem din vara, din Grecia si i le-am dat, iar el le-a luat si le-a legat pe o perna mare si alba separat, pe fiecare. Am intrebat unde si cat trebuie sa platim. Nu aveam nimic de platit!  Dar am pus ceva banuti in cutia milei, dupa cum faceam in fiecare biserica. Ne-a spus apoi ca suntem liberi jumatate de ora, dupa care sa revenim cand incepe slujba de seara, sa ocupam loc in prima banca si in momentul cand el ne face semn,  sa venim in fata altarului.

Asa am si facut. In urmatoarele minute biserica s-a umplut de oameni  de toate varstele si noi ne-am ocupat locurile in fata. Slujba a tinut vreo jumatate de ora si a fost oficiata de inca un preot in latina si italiana. Cand a sosit momentul nostru, parintele Vicenzo ne-a privit cu multa admiratie si le-a spus celor prezenti in biserica ce eveniment  sarbatorim noi atunci, ca suntem catolici si ca venim tocmai din Romania. A mai adaugat faptul ca nu toti turistii straini vin in Capri, doar pentru a petrece si a se odihni. Pentru un italian, 25 de ani de ani de casatorie pare o eternitate, un prag de netrecut, ei  fiind renumiti prin faptul ca aleg sa se casatoreasca foarte tarziu , unii chiar deloc.  Sau altii si  divorteaza repede.

Cand am iesit in fata lor, le-am citit pe fata surprinderea si admiratia sincera. Parintele a adus pernuta cu verighetele noastre de argint, pe care le sfintise, ni le-am pus pe deget fiecaruia, am spus o rugaciune  scurta impreuna dupa el, ne-a dat binecuvantarea lui, apoi am facut o fotografie acolo alaturi de el. A urmat un moment neasteptat si foarte emotionant, poate cel mai…din toata vacanta aceasta: cand credeam ca totul s-a terminat, au venit pe rand sa ne felicite absolut toti credinciosii participanti la slujba, cu mic, cu mare, copii, barbati si femei, tineri sau varstnici. Acolo, undeva departe, intr-o tara straina,  la vreo mie si ceva de km de tara noastra,  noi am fost aplaudati si felicitati de zeci de necunoscuti: ”Auguri, auguri” ! Mai ceva ca la noi, poate, unde am fi fost intre prieteni sau familie!

Atunci, cum sa nu iubesc Italia? O iubesc de la forma ei pe harta Europei, pentru traditia, limba dulce si muzica ei, pentru istoria  si oamenii ei si mai ales o iubesc pentru emotia acestei zile frumoase pe care cu siguranta nu o pot uita! Si…sper sa revin candva in Capri. In zilele urmatoare veti putea citi si celalalt articol cu descrierea principalelor atractii turistice din insula Capri, intitulat 10 Obiective turistice de vizitat in insula Capri.